Frumusețea studierii originii unor cuvinte, constă în oferirea posibilității de a descoperi modul de viață al oamenilor preistorici, a acelora ce au inventat graiul pe care noi îl vorbim. Pe măsură ce socieatea evolua, apărând tehnici noi de muncă, indiferent de domeniu, era necesar ca fiecărui element de noutate să i se atribui un nume. De multe ori acest nume era o extensie a unui termen deja existent, pentru că el denumea ceva ce avea o însușire asemănătoare termenului de bază.
Pentru a înțelege cum a apărut procesul de dezvoltare internă a cuvintelor, voi analiza cuvântul GRAPĂ.
În DEX acest cuvânt cică vine din albanezul „grep, gërepë” ce înseamnă undiță sau cârligul de la undiță. Pentru al scoate din contextul cuvintelor autohtone, etimologii în acest caz, eronat au lipit termenul GRAPĂ de un element al altei limbi, ce se aseamănă fonetic, chiar dacă semnificația sa este total diferită.
Surprinzător este că termenul GRAPĂ face parte din familia lexicală a cuvântului GROPĂ, care cică ar veni din albanezul „gropë”, care are aceeași însemnătate ca în limba română.
Însă, doar pentru faptul că am eliminat vocala A, adăugată artificial cuvântului GROPĂ, observăm asemănarea fonetică cu GRAPĂ. Și totuși e posibil ca GRAPĂ să derive din GROPĂ?
În zona noastră, agricultura a început să fie practicată, încă din neolitic. Evident că ea se făcea într-un mod rudimentar. Probabil că oamenii de atunci au observat că pe terenurile ce au fost vetre de foc, în anii următori, plantele erau mai viguroase. Probabil că primele terenuri folosite pentru agricultură, au fost terenurile ce au fost incendiate, voit sau nu. Însă beneficiiind de un teren afânat, oamenilor le-a fost ușor să facă niște gropi și să pună semințe. Nu putem determina când s-a născut termenul GROPĂ și dacă inițial a fost pentru activități agricole, pentru a denumi niște adâncituri naturale existente în pământ sau ele au fost făcute în alte scopuri, inclusiv pentru înmormântări. Însă putem determina cu aproximație vârsta cuvântului GRAPĂ, ce derivă din GROPĂ.
Pe măsură ce populația neolitică a început să crească numeric, evident că era nevoie de tehnici noi de a crește eficiența în cultivarea pământului. Pentru a însămânță un teren într-un timp cât mai scurt, oamenii de atunci au făcut, probabil din lemn ceea ce și astăzi noi numim GRAPĂ. Diferența dintre perioada neolitică și acum este că azi folosim grapă metalică trasă după tractor pentru a fărâmița terenul, iar în trecut GRAPA era folosită pentru a face mai multe gropi deodată. Pe un teren afânat, era suficient să sară pe ea și obțineau rapid zeci de gropi pentru însămânțare.
Conform descoperirilor arheologice, agricultura s-a practicat în arealul nostru geografic încă din neolitic. Printr-un studiu atent, probabil că se va putea atribui acestui termen GRAPĂ înclusiv proveniența unei anumite culturi neolitice, precum Starcevo – Criș, TURDAȘ – Vinca, Boian, Cucuteni sau Gumelnița.
Însă până atunci, cu certitudine putem afirma că termenul GRAPĂ a apărut în urma unei inovații tehnice din agricultură, din perioada neolitică. Astfel, acest termen are o vechime de minim 7.000 – 6.000 de ani. În acest context oare cât de vechi este cuvântul GROPĂ? Ce putem spune e că acest termen este mult mai recent față de cuvintele de origine onomatopeică și consider că e tot de proveniență neolitică, fiind adus de valul de migratori ce au urmat ruta anatoliană. GROPĂ fiind un cuvânt extrem de vechi, a avut timpul necesar pentru a se dezvolta intern și a crea o familie lexicală formată din 52 de cuvinte. În vocabularul unei limbi, existența unor familii lexicale atât de extinse, arată o sedimentare și o continuitate a populației autohtone pe un interval de aproximativ 10.000 de ani.
Groapă, dezgropa, dezgropat, grapă, grapiță, grăpa, grăpadă, grăpare, grăpat, grăpătoare, grăpător, grăpătură, Grăpeni, grăpsăna, grăpțăna, grăpiș, zgrepța, zgrepțăna, gropan, gropar, gropaș, gropănos, gropăreasă, gropășiță, Gropeni, gropila, gropilat, gropilă, gropilos, gropiș, gropiște, gropit, gropițaș, gropnicer, gropniță, gropos, gropușoară, gropuță, îngropa, îngropanie, îngropare, îngropat, îngropăciune, îngropămâmt, îngropăminte, îngropătoare, îngropător, îngropătură, îngropelniță, îngropilat, îngropiță, îngropniță sunt ceea ce azi reprezință o zestre lingvistică, ce anulează teoria latinității limbii române sau alte teorii mai radicale a unei așa zise migrații sud dunărene promovate cu insistență de istoricii maghiari.
Faptul că termenul GROPĂ are un corespondent în limba albaneză, ne arată că acest termen a cunoscut o largă utilizare în întreg arealul tracic, făcând parte din fondul comun lingvistic al zonei nord și sud dunarene.
