Cu deosebita plăcere, vă anunț că am găsit în limba noastră mărturia a ceea ce făceau dacii atunci când murea o persoana. Prin munca mea, pot reconstitui elemente, ritualuri străvechi getodacice. Ceea ce e și mai interesant este că unele se păstrează și astăzi, tot cam în același context, ceea ce ne arată continuitatea de netăgăduit a descendenței noastre getodacice.
Studiind originea termenului TRECE, care cică ar fi din latinescul TRAICERE (ceea ce e un fals), am constatat că din familia lexicală a lui TRECE, aparține și cuvântul PETRECE. Aici prefixul PE are rolul de a indica faptul de a însoți pe cineva. Practic a PETRECE pe cineva, înseamnă a fi împreună cu el și al ajuta să facă trecerea. Termenul PETRECE a dezvoltat o subfamilie lexicală legată de moarte, de cortegiu funerar, dar și de un ultim gest prin care ajuți mortul să facă trecerea, în cazul nostru să treacă la Zalmoxis. Din mărturiile scriitorilor antici, cunoaștem că geto-dacii se veseleau când cineva murea, pentru că el scăpa de poverile vieții și mergea la Zeul suprem Zalmoxis. Doar că acea veselie, de fapt era ceea ce noi azi zicem PETRECERE.
PETRECERE în fapt era un ritual religios zalmoxian, pe care azi îl regăsim în masa care se face după prohod, când oamenii mănâncă și beau în numele decedatului.
Petrecere azi are o altfel de însemnătate, dar în trecut strămoșii noștri o făceau doar în contextul unui ritual religios, prin care ajutau defunctul la TRECEREA în altă lume. Existența lui PETRECE în familia lexicală a cuvântului TRECE, îl exclude definitiv din zona limbii latine, pentru faptul că denumește un obicei getodacic extrem de vechi. De fapt TRECE derivă din TRAGE (cuvânt moștenit de la indo-europeanii ce împreună cu populația autohtonă au format poporul geto-dac), având o familie lexicală de 40 de cuvinte.
