Suflet e din latină sau ne arătă un traseu al spiritualității getodacilor?

În limbile IndoEuropene de tip saten avem o construcție comună pentru conceptul de sufla si suflet, cei doi termeni fiind din aceeași familie lexicală. Astfel, în slavonă avem: duh – spirit, suflet, dusha – suflet, dyshat – a respira. În limba română avem: SUFLET care derivă din verbul A SUFLA. În limbile centum situația e diferită. În latină avem: ANIMA- suflet și SPIRARE – a respira. În greacă avem: PSYCHE – suflet și PNEUMA – suflare, vânt, iar verbul PNEIN – a sufla. Așadar e clar că pentru limbile centum, conceptul de suflet este diferit de cel de acțiunea de a sufla/respira. Dacă ar fi să acceptăm totuși o etimologie latină din SUFFLARE, asta ar însemna ca la getodaci conceptul de suflet ar apărea foarte târziu și doar după o influență târzie ca urmare a presiunii slavilor, deducând după modul de construcție. Etimologia latină nu explică de ce suflet apare ca o construcție internă din A SUFLA, diferit de limba latină. În acest context trebuie preciza ca termenul SUFLA a dezvoltat intern o familie lexicală de 45 de cuvinte, din care 23 sunt legate doar de conceptul de SUFLET. După contactul cu slavii, getodacii au preluat termenul de DUH, doar prin influența bisericii, fară al îmbogății, necunoscând evoluții interne, iar asta s-a întâmplat pentru că ei aveau deja un termen propriu pentru acest cuvânt. Este extrem de important să subliniem un aspect al însemnătății termenului SUFLET, în strânsă legătură cu A SUFLA. Inițial oamenii au observat vântul cum suflă. Ulterior pe măsură ce au evoluat în gândire, au constientizat ca acțiunea repetată de a respira este asemănătoare unui fenomen din natura, respectiv când aerul se pune în mișcare. Când apare moartea omului, starea continua de respirație/suflare se oprește, ca și cum omul pierde forța care menținea acea repetiție a suflării. Iar acelei forțe iau atribuit denumirea de SUFLET, fiind un derivat din verbul A SUFLA. Pe măsură ce oamenii au dezvolat o gândire abstractă, a apărut și conceptul religios de SUFLET ca entitate care se raportează la divinitate. Urmând acest traseu al evoluției gandirii umane, evident ca termenul de SUFLET este unul mult mai vechi decât un împrumut recent din latină și dezvoltat abia după migrația slavonă, adică doar după probabil alte 500 de ani. Herodot, în cartea ISTORII, Cartea a IV a, paragraful 94 ne spune: „Geții sunt cei mai viteji și mai drepți dintre traci. Ei cred în nemurirea sufletului. După părerea lor, oamenii nu mor, ci când părăsesc viața, se duc la Zalmoxis …”. Această lucrare a fost scrisă cu aproximativ 440 de ani î. e. n. În concluzie, SUFLET și A SUFLA sunt termeni ce sunt getodaci.