ORAȘ o fi unguresc sau vechi termen autohton? – In DEX ORAȘ este indicat ca provenind din magh. Város.
ORAȘ – este denumirea unei localități în care se desfășoară activități multiple, depășind stadiul de comunitate agrară. Pentru noi, un exemplu elocvent este toponimul ORĂȘTIE din județul Hudedoara. Acest exemplu nu este singular, avand forme fonetice precum Orăștioara, Orășeni, Orășa sau Orasac în Serbia și Bosnia. Oreșaț este o localitate cu populație de origine română, la 17 Km de orașul Vârșeț (R.Serbia), în apropierea cetății dacice „Jidovar”(Jidava).
Etimologia cuvântului ORAȘ este stabilită eronat, indicandu-se ca provenind din termenul maghiar VAROS. Prima s-a atestare documentară este în anul 1224 în Diploma Andreană, unde apare sub forma maghiarizată Waros. Dacă denumirea de Oraștie ar proveni din maghiarul VAROS, atunci și numele de Orăștie ar fi trebuit să aibă o forma scurta, nicidecum sufixată. Cei care au atribuit acestui nume o origine maghiară, au ignorat existența hidronimelor și toponimelor cu aceeași structură fonetică de ORĂȘTIE.
Pal Eniko în lucrarea sa Influența limbii maghiare asupra limbii române. Perioada veche, Editura Universității ”Alexandru Ioan Cuza”, din Iași, anul 2014 la p. 470 și 466, prezintă termenii „ok” (ocă) și „oltalmaz-ni” (otălmăzui) ca intrând în limba română în perioada veche (până în sec al XVII-lea), alături de varos. Cert este că tot în aceeași lucrare ne prezinta un alt cuvânt care începe cu vocala O, respectiv óriási, unde „o” s-ar transforma în „u”și nu în consoană „v”. Precizez că și URIAȘ nu este de origine maghiară. Aceeași autoare la p. 467-470 încearcă să demonstreze mecanismul prin care s-a pierdut consoana „V”. Doar că în Scrisoarea lui Neacșu din 1521, deja se folosea în limba română veche termenul de ORAȘ. Iar până în acea perioadă, aflăm prin intermediul lui Ferenc Bakos, în lucrarea A magyar szókészlet román elemeinek története, editura: Akadémiai Kiadó, Budapesta, 1982, că limba maghiară a împrumutat din limba română doar 54 de cuvinte, fapt ce denotă ca schimbul lingvistic era încă foarte redus. Doar în sec. al 13 avem consemnate primele 4 cuvinte, în sec. 14 încă 10 cuvinte care au intrat din limba română veche în limba maghiară. Așadar chiar dacă termenul „oraș” ar fi fost maghiar, nu ar fi avut timpul necesar pentru a-și pierde consoana „V”. Interesant e că doar Varos face excepție și își pierde „V”-ul, conform unor cercetători lingviști, ieșind din tiparul fonetic alimprumuturilor din maghiară. Un exemplu elocvent este cuvantul „vidără”, care provine din slavonul vedro (ведро)=găleată. Maghiarii au preluat acest cuvânt sub forma „vödör”. În Ardeal „vidără” a persistat în limba română uzuală, sub influența maghiară. Însă dacă am face o similitudine cu termenul „oraș” (varos) și vidără (vödör) observăm că logic găleată ar fi trebuit să fie „odoră/idoră” pierzând consoana „V”. În latina veche UENDO se transforma în VENDERE, preluat în limba română cu forma A VINDE. Aici observăm ca sensul de schimbare a consoanelor în limba română este din U în V și nu invers, adică mai degrabă o vocală se adaptează fonetic, schimbăndu-se în consoana V.
Un alt fapt interesant este că numele de orașe maghiarizate, ce conțin cuvântul maghiar VAR, e specific doar pentru comunitățile unde existau cetăți. Așa avem Timisoara – Temesvár, Cluj – Kolozsvár, Oradea – Nagyvárad, Orăștie – Szászváros. Dacă ORĂȘTIE ar fi o traducere a lui Szaszvaros de mai târziu, ar fi trebuit să avem în română denumirea de Cetatea săsească sau Orașul săsesc pentru ORĂȘTIE, păstrănd construcția asemănătoare ca și în cazul localității Câmpulung Muscel. Însă în realitate avem un augumentativ pentru oraș. ORĂȘTIE de fapt arată că în zonă existau multe „orașe”. În munții Șureanu, cunoscuți și ca Munții Orăștiei există multe cetăți, fortificații dacice, fapt care a determinat apariția denumirii de ORĂȘTIE. Construcția acestui termen augumentativ este asemănătoare pentru lemnărie, ciupercărie, blănărie, etc, adică un loc unde sunt multe orașe. Nu întâmplător acest termen, dar diminutivat îl regăsim în multe localități din jurul Orăștiei. Acest lucru confirmă că rădăcina lexicală este foarte veche, stabilă și autohtonă și nu derivă din maghiarul VAROS.
Aceste exemple ne arată că de fapt termenul maghiar VAR (cetate) formează un cuvânt compus si nu este o rădăcină pentru denumirea unei localități. Timișoara este orașul de pe TIMIȘ, dar într-o traducere exactă, inițial este vorba de un oraș mic sau care era foarte drag oamenilor/locuitorilor lui, deoarece aici avem un diminutiv. Sufixul „-oara” este foarte productiv în limba noastră. Maghiarii au maghiarizat acest nume și i-au zis Temesvár. Prin acest exemplu subliniez că noi nu am preluat defel termenul VAROS, pentru al include în denumirile localităților noastre.
Dacă ORAȘ ar proveni din VAROS, cel puțin în ARDEAL ar fi trebuit să se păstreze forma fonetică, ce ar include termenul de VAROS/VAR. Și în această situație nu s-ar explica pierderea consoanei V pentru ORAȘ. Am analizat și etimologia termenului OGAȘ. Acesta are corespondențe fonetice și cu același înțeles în forma : FĂGAȘ, HOGAȘ și VĂGAȘ. Așadar constatăm că termenul OGAȘ nu este unul stabil fonetic (tocmai pentru că este un împrumut recent), ceea ce sugerează existența a două rădăcini din care e posibil să provină. Avem rădăcina VAG (din maghiară) – a tăia si AGAS (din maghiară) – ramnificație. Ogaș provenind din maghiarul AGAS ne arată că și în această situație nu avem o pierdere de consoană, unde vocala inițială doar se transformă din „A” în „O” pentru a facilita pronunția.
Termenul ORAȘ este autohton, iar atribuirea unei origini maghiare este problematică din punct de vedere fonetic, istoric și toponimic. Prin analiza toponimică a acestui termen, constatăm că el are o distribuție în centrele de putere administrative dacice, ceea ce sugerează că ORAȘ în antichitate era un termen CULT, fiind o construcție internă a limbii. El nu este legat de orice tip de așezare, ci doar de centre de putere militară, de fortificații. Liderii dacilor faceau parte din vechea elită militară indoeuropeană. Astfel, că e firesc ca termenul de ORAȘ, să fie legat de o rădăcina IE, respectiv de WERS- din care derivă si termenul englezesc WAR. vezi pag. 77 din Dict. IE amer. Analizând etimologia pe această linie, pierderea consoanei V este firească, pentru că vorbim de o evoluție internă de peste 5.000 de ani. Scrisoarea lui Neacșu, ne arată ca la începutul secolului al 15 lea și putem extinde perioada si pentru secolul al 14 lea, termenul ORAȘ era unul stabil, fapt imposibil în cazul unui împrumut maghiar, pentru că în acea perioadă interacțiunea lingvistică la nivelul oamenilor de rând, nu era puternică, fapt dovedit anterior. „iară domnia ta să știi că bagă în ORAȘUL Brașovului oameni …”. Populația autohtonă utiliza acest termen și anterior perioadei când e atestată Scrisoarea lui Neacșu. Mircea cel Batrân, în Hrisovul din 4 septembrie 1389 utilizează termenul de ORAȘ, dar pentru că textul este un document emis de Cancelaria domnească, acesta e redactat în limba slavonă, iar în loc de ORAȘ avem termenul slavon GRAD. Diferența între acest Hrisov și Scrisoarea lui Neacșu, e ca ultimul document, nefiind unul oficial, autorul a folosit limbajul său uzual, cunoscut de altfel și de destinatar, care era sas. Așadar termenul ORAȘ circula nu doar în rândul populației autohtone, ci era acceptat și de coloniștii sași, nefiind înlocuit de un maghiarism VAROS. Dacă termenul ORAȘ ar fi fost de origine maghiară, era firesc ca negustorul NEAȘCU să folosească un termen uzual, împrumutat, cunoscut și de către sași și nu o formă a zisă dialectală.
Această situație nu e singulară, excluzând caracterul unei excepții. Termenul ORAȘ apare în 1475 într-un document emis de magistratul sau de un funcționar al cetății Bistrița din Ardeal, adică anterior Scrisorii lui Neacșu de la Câmpulung (ce era situat în Valahia). În documentul Privilegiile locuitorilor din Bistrița, vezi Arhivele naționale ale Romaniei – Cluj, Fond fidelcomisionar Josika, nr. 544, scris în limba latină, magistratul redă răspunsul valahilor, când aceștea sunt întrebați pe cine slujesc: «Noi nu suntem iobagii nimănui fără a Orașului.» Dacă termenul ORAȘ ar fi fost maghiar, magistratul ar fi notat VARAS sau VOROS. Însă textul redă exact așa cum se exprimau vlahii și se accentuează că o făceau cu tărie (respondere consveti fuerunt), pentru a sublinia modul în care aceștia se exprimau și a întări caracterul juridic al textului. Așadar termenul ORAȘ, în acea perioadă era cunoscut și oamenilor simpli, iobagilor și pronunția lui în zona Bistriței era aceeași cu cea din Valahia/Muntenia, ceea ce demonstrează o largă circulație, o stabilitate, chiar o uniformizare fonetică și un fapt extrem de important, o adoptare a termenului ORAȘ de mai multe segmente sociale, respectiv: iobagi, negustori, magistrați.
Extras din documentul Privilegiile locuitorilor din Bistrița:
… „… iar când magistratul și cetatea, prin acte publice, îi numeau pe aceștia supuși ai domeniului, ei îndată se împotriveau; întrebați ai cui iobagi sunt, răspundeau întotdeauna cu tărie:
«Noi nu suntem iobagii nimănui fără a orașului.»”
Partea latină esențială este:
Dum Magistratus ac civitas varis (variis) verbotenis (?) ac instrumentis publicis semet Dominium eius terrestrum appellasset, quin potius… interrogati, cujusnam essent jobagiones, semper respondere consveti fuerunt…
iar apoi urmează replica în română:
„Noi nu sintem iobagii a nimănui fără a Orășului” ….
Atunci când vorbim de orașul BISTRIȚA, observăm că maghiarizarea denumirii s-a făcut la fel că pentru Orăștie. Beszterce este o adaptare fonetică a unei denumiri existente anterior migrației maghiare. Pentru ORĂȘTIE, era firesc să ii adauge în fața denumirii consoana „V”, apoi să înlocuiască Orăștie cu un termen ce era cunoscut de maghiari și apropiat fonetic. Aceași metodă s-a folosit și în maghiarizarea lui ARDEALU, transformat în ERDEUELU.
Așadar observăm că termenul ORAȘ este anterior migrației maghiarilor, el fiind în corelație directă cu o elită conducătoare, războinică dacică, ce domina prin autoritate și avea un centru administrativ fortificat. Ce știm sigur despre termenul maghiar VAR este că acesta este un împrumut din limba persană a unui corespondent pentru zonă fortificată, posibil cetate. Vezi pag. 790 din ETIMOLÓGIAI SZÓTÁR, Magyar szavak és toldalékok eredete, Főszerkesztő Zaicz Gábor, TINTA KÖNYVKIADÓ. Suprapunerea semantică dintre „oraș” și „vár/város” provine dintr-un fond conceptual indo-european comun, diferența majoră fiind că strămoșii noștri l-au moștenit cu cel puțin 4000 de ani dinaintea migrației maghiare în zonă. Dacă ORAȘ ar fi de origine maghiară, atunci am fi avut și forme ale acestuia cu consoana V, precum și cuvinte care să denumească eventual constructori de cetate sau care sa aibă legătură cu cetatea, ca derivate din maghiarul VAR fapt care lipsește cu desăvârșire.
ORAȘ – este denumirea unei localități în care se desfășoară activități multiple, depășind stadiul de comunitate agrară. Pentru noi, un exemplu elocvent este toponimul ORĂȘTIE din județul Hudedoara. Acest exemplu nu este singular, avand forme fonetice precum Orăștioara, Orășeni, Orășa sau Orasac în Serbia și Bosnia. Oreșaț este o localitate cu populație de origine română, la 17 Km de orașul Vârșeț (R.Serbia), în apropierea cetății dacice „Jidovar”(Jidava).
Etimologia cuvântului ORAȘ este stabilită eronat, indicandu-se ca provenind din termenul maghiar VAROS. Prima s-a atestare documentară este în anul 1224 în Diploma Andreană, unde apare sub forma maghiarizată Waros. Dacă denumirea de Oraștie ar proveni din maghiarul VAROS, atunci și numele de Orăștie ar fi trebuit să aibă o forma scurta, nicidecum sufixată. Cei care au atribuit acestui nume o origine maghiară, au ignorat existența hidronimelor și toponimelor cu aceeași structură fonetică de ORĂȘTIE.
Pal Eniko în lucrarea sa Influența limbii maghiare asupra limbii române. Perioada veche, Editura Universității ”Alexandru Ioan Cuza”, din Iași, anul 2014 la p. 470 și 466, prezintă termenii „ok” (ocă) și „oltalmaz-ni” (otălmăzui) ca intrând în limba română în perioada veche (până în sec al XVII-lea), alături de varos. Cert este că tot în aceeași lucrare ne prezinta un alt cuvânt care începe cu vocala O, respectiv óriási, unde „o” s-ar transforma în „u”și nu în consoană „v”. Precizez că și URIAȘ nu este de origine maghiară. Aceeași autoare la p. 467-470 încearcă să demonstreze mecanismul prin care s-a pierdut consoana „V”. Doar că în Scrisoarea lui Neacșu din 1521, deja se folosea în limba română veche termenul de ORAȘ. Iar până în acea perioadă, aflăm prin intermediul lui Ferenc Bakos, în lucrarea A magyar szókészlet román elemeinek története, editura: Akadémiai Kiadó, Budapesta, 1982, că limba maghiară a împrumutat din limba română doar 54 de cuvinte, fapt ce denotă ca schimbul lingvistic era încă foarte redus. Doar în sec. al 13 avem consemnate primele 4 cuvinte, în sec. 14 încă 10 cuvinte care au intrat din limba română veche în limba maghiară. Așadar chiar dacă termenul „oraș” ar fi fost maghiar, nu ar fi avut timpul necesar pentru a-și pierde consoana „V”. Interesant e că doar Varos face excepție și își pierde „V”-ul, conform unor cercetători lingviști, ieșind din tiparul fonetic alimprumuturilor din maghiară. Un exemplu elocvent este cuvantul „vidără”, care provine din slavonul vedro (ведро)=găleată. Maghiarii au preluat acest cuvânt sub forma „vödör”. În Ardeal „vidără” a persistat în limba română uzuală, sub influența maghiară. Însă dacă am face o similitudine cu termenul „oraș” (varos) și vidără (vödör) observăm că logic găleată ar fi trebuit să fie „odoră/idoră” pierzând consoana „V”. În latina veche UENDO se transforma în VENDERE, preluat în limba română cu forma A VINDE. Aici observăm ca sensul de schimbare a consoanelor în limba română este din U în V și nu invers, adică mai degrabă o vocală se adaptează fonetic, schimbăndu-se în consoana V.
Un alt fapt interesant este că numele de orașe maghiarizate, ce conțin cuvântul maghiar VAR, e specific doar pentru comunitățile unde existau cetăți. Așa avem Timisoara – Temesvár, Cluj – Kolozsvár, Oradea – Nagyvárad, Orăștie – Szászváros. Dacă ORĂȘTIE ar fi o traducere a lui Szaszvaros de mai târziu, ar fi trebuit să avem în română denumirea de Cetatea săsească sau Orașul săsesc pentru ORĂȘTIE, păstrănd construcția asemănătoare ca și în cazul localității Câmpulung Muscel. Însă în realitate avem un augumentativ pentru oraș. ORĂȘTIE de fapt arată că în zonă existau multe „orașe”. În munții Șureanu, cunoscuți și ca Munții Orăștiei există multe cetăți, fortificații dacice, fapt care a determinat apariția denumirii de ORĂȘTIE. Construcția acestui termen augumentativ este asemănătoare pentru lemnărie, ciupercărie, blănărie, etc, adică un loc unde sunt multe orașe. Nu întâmplător acest termen, dar diminutivat îl regăsim în multe localități din jurul Orăștiei. Acest lucru confirmă că rădăcina lexicală este foarte veche, stabilă și autohtonă și nu derivă din maghiarul VAROS.
Aceste exemple ne arată că de fapt termenul maghiar VAR (cetate) formează un cuvânt compus si nu este o rădăcină pentru denumirea unei localități. Timișoara este orașul de pe TIMIȘ, dar într-o traducere exactă, inițial este vorba de un oraș mic sau care era foarte drag oamenilor/locuitorilor lui, deoarece aici avem un diminutiv. Sufixul „-oara” este foarte productiv în limba noastră. Maghiarii au maghiarizat acest nume și i-au zis Temesvár. Prin acest exemplu subliniez că noi nu am preluat defel termenul VAROS, pentru al include în denumirile localităților noastre.
Dacă ORAȘ ar proveni din VAROS, cel puțin în ARDEAL ar fi trebuit să se păstreze forma fonetică, ce ar include termenul de VAROS/VAR. Și în această situație nu s-ar explica pierderea consoanei V pentru ORAȘ. Am analizat și etimologia termenului OGAȘ. Acesta are corespondențe fonetice și cu același înțeles în forma : FĂGAȘ, HOGAȘ și VĂGAȘ. Așadar constatăm că termenul OGAȘ nu este unul stabil fonetic (tocmai pentru că este un împrumut recent), ceea ce sugerează existența a două rădăcini din care e posibil să provină. Avem rădăcina VAG (din maghiară) – a tăia si AGAS (din maghiară) – ramnificație. Ogaș provenind din maghiarul AGAS ne arată că și în această situație nu avem o pierdere de consoană, unde vocala inițială doar se transformă din „A” în „O” pentru a facilita pronunția.
Termenul ORAȘ este autohton, iar atribuirea unei origini maghiare este problematică din punct de vedere fonetic, istoric și toponimic. Prin analiza toponimică a acestui termen, constatăm că el are o distribuție în centrele de putere administrative dacice, ceea ce sugerează că ORAȘ în antichitate era un termen CULT, fiind o construcție internă a limbii. El nu este legat de orice tip de așezare, ci doar de centre de putere militară, de fortificații. Liderii dacilor faceau parte din vechea elită militară indoeuropeană. Astfel, că e firesc ca termenul de ORAȘ, să fie legat de o rădăcina IE, respectiv de WERS- din care derivă si termenul englezesc WAR. vezi pag. 77 din Dict. IE amer. Analizând etimologia pe această linie, pierderea consoanei V este firească, pentru că vorbim de o evoluție internă de peste 5.000 de ani. Scrisoarea lui Neacșu, ne arată ca la începutul secolului al 15 lea și putem extinde perioada si pentru secolul al 14 lea, termenul ORAȘ era unul stabil, fapt imposibil în cazul unui împrumut maghiar, pentru că în acea perioadă interacțiunea lingvistică la nivelul oamenilor de rând, nu era puternică, fapt dovedit anterior. „iară domnia ta să știi că bagă în ORAȘUL Brașovului oameni …”. Populația autohtonă utiliza acest termen și anterior perioadei când e atestată Scrisoarea lui Neacșu. Mircea cel Batrân, în Hrisovul din 4 septembrie 1389 utilizează termenul de ORAȘ, dar pentru că textul este un document emis de Cancelaria domnească, acesta e redactat în limba slavonă, iar în loc de ORAȘ avem termenul slavon GRAD. Diferența între acest Hrisov și Scrisoarea lui Neacșu, e ca ultimul document, nefiind unul oficial, autorul a folosit limbajul său uzual, cunoscut de altfel și de destinatar, care era sas. Așadar termenul ORAȘ circula nu doar în rândul populației autohtone, ci era acceptat și de coloniștii sași, nefiind înlocuit de un maghiarism VAROS. Dacă termenul ORAȘ ar fi fost de origine maghiară, era firesc ca negustorul NEAȘCU să folosească un termen uzual, împrumutat, cunoscut și de către sași și nu o formă a zisă dialectală.
Această situație nu e singulară, excluzând caracterul unei excepții. Termenul ORAȘ apare în 1475 într-un document emis de magistratul sau de un funcționar al cetății Bistrița din Ardeal, adică anterior Scrisorii lui Neacșu de la Câmpulung (ce era situat în Valahia). În documentul Privilegiile locuitorilor din Bistrița, vezi Arhivele naționale ale Romaniei – Cluj, Fond fidelcomisionar Josika, nr. 544, scris în limba latină, magistratul redă răspunsul valahilor, când aceștea sunt întrebați pe cine slujesc: «Noi nu suntem iobagii nimănui fără a Orașului.» Dacă termenul ORAȘ ar fi fost maghiar, magistratul ar fi notat VARAS sau VOROS. Însă textul redă exact așa cum se exprimau vlahii și se accentuează că o făceau cu tărie (respondere consveti fuerunt), pentru a sublinia modul în care aceștia se exprimau și a întări caracterul juridic al textului. Așadar termenul ORAȘ, în acea perioadă era cunoscut și oamenilor simpli, iobagilor și pronunția lui în zona Bistriței era aceeași cu cea din Valahia/Muntenia, ceea ce demonstrează o largă circulație, o stabilitate, chiar o uniformizare fonetică și un fapt extrem de important, o adoptare a termenului ORAȘ de mai multe segmente sociale, respectiv: iobagi, negustori, magistrați.
Extras din documentul Privilegiile locuitorilor din Bistrița:
… „… iar când magistratul și cetatea, prin acte publice, îi numeau pe aceștia supuși ai domeniului, ei îndată se împotriveau; întrebați ai cui iobagi sunt, răspundeau întotdeauna cu tărie:
«Noi nu suntem iobagii nimănui fără a orașului.»”
Partea latină esențială este:
Dum Magistratus ac civitas varis (variis) verbotenis (?) ac instrumentis publicis semet Dominium eius terrestrum appellasset, quin potius… interrogati, cujusnam essent jobagiones, semper respondere consveti fuerunt…
iar apoi urmează replica în română:
„Noi nu sintem iobagii a nimănui fără a Orășului” ….
Atunci când vorbim de orașul BISTRIȚA, observăm că maghiarizarea denumirii s-a făcut la fel că pentru Orăștie. Beszterce este o adaptare fonetică a unei denumiri existente anterior migrației maghiare. Pentru ORĂȘTIE, era firesc să ii adauge în fața denumirii consoana „V”, apoi să înlocuiască Orăștie cu un termen ce era cunoscut de maghiari și apropiat fonetic. Aceași metodă s-a folosit și în maghiarizarea lui ARDEALU, transformat în ERDEUELU.
Așadar observăm că termenul ORAȘ este anterior migrației maghiarilor, el fiind în corelație directă cu o elită conducătoare, războinică dacică, ce domina prin autoritate și avea un centru administrativ fortificat. Ce știm sigur despre termenul maghiar VAR este că acesta este un împrumut din limba persană a unui corespondent pentru zonă fortificată, posibil cetate. Vezi pag. 790 din ETIMOLÓGIAI SZÓTÁR, Magyar szavak és toldalékok eredete, Főszerkesztő Zaicz Gábor, TINTA KÖNYVKIADÓ. Suprapunerea semantică dintre „oraș” și „vár/város” provine dintr-un fond conceptual indo-european comun, diferența majoră fiind că strămoșii noștri l-au moștenit cu cel puțin 4000 de ani dinaintea migrației maghiare în zonă. Dacă ORAȘ ar fi de origine maghiară, atunci am fi avut și forme ale acestuia cu consoana V, precum și cuvinte care să denumească eventual constructori de cetate sau care sa aibă legătură cu cetatea, ca derivate din maghiarul VAR fapt care lipsește cu desăvârșire.
